Inapoi la copilarie

image

Cand ma gandesc la copilarie ma gandesc automat la bunici…
In casa uneia dintre bunici, in casa „din sus”, nu statea nimeni, era mereu curat si mirosea a nou. Un miros care simt ca-mi poate descrie cu desavarsire toate amintirile, il simt si-acum in nas… Pentru noi, nepotii, erau ca un magnet camerele cu paturi făcute perfect, cu tablourile tuturor copiilor atârnate pe pereti si cu eterna păpușă mare care era pusa frumos pe cel mai înalt dulap. Nu aveam voie la ea. Niciodată n-am înțeles de ce. Era păstrată probabil ca amintire. Ce-i drept era in stare perfecta. Nu mi-o amintesc cu exactitate. Stiu doar ca mi se părea imensa, desi in zilele noastre exista păpuși cu mult, cu muuult mai mari, avea parul lung, gene lungi si purta rochiță. O îndrăgeam atât de tare poate pentru ca era fructul interzis.
-„Ce-o avea si păpușă asta de sta acolo asa moțata? Ia vino sa te dezmembram puțin! Începem cu un ochi…”
La cealalta bunica îmi aduc aminte ca imi placea tare cutiuta de lemn. Avea ea o cutie, maro, cu câteva scrijelituri pe ea. O adevărata comoara care ținea înăuntrul ei un caiet cu paginile perfect întinse. Niciun porcușor, niciun colt îndoit, nicio zgârietură! Intre ele își ținea banii, iar cand scotea cheița cutiei știam deja ce ne așteaptă. Aoleu, eram in culmea fericirii! Imaginea mâinilor ei care făceau întreg procesul o sa ma urmărească întreaga viață. Mâinile ei zbârcite si patate, trudite, dar atât de calde si de dragi! Bunica traditionala, cu năframă, cu par alb, cu blândețe in glas si pupături pe frunte…
In zilele noastre, nu cred ca mai exista păpușa pusa la expoziție, ci sute si zeci si miiiii de jucării la îndemână tuturor. Nu mai sunt păstrate de dragul întregimii lor. Au fost cumpărate pentru copil si, in viziunea mea, e normal s-o zdrobească toată daca asta-l face fericit. Doar e a lui…
Nu mai exista cutia de lemn pusa intr-un sertar mic al unui dulap învechit de vreme, sertarele prin care cotrobăiam sa inspectam nimicuri fascinante… Dar exista bunicii moderni, contemporani, cărora li se spune pe nume si copii cu alte mistere si curiozități. Copii care știu de la vârste fragede sa manevreze un telefon, copii interesati si interesanti, deștepți si îndrăzneți. Copii sociabili, mai frumoși decât eram noi, dezghețați si umblați deja prin lume. Copii care ajung sa vorbeasca cursiv trei limbi pana la vârstă de 3 ani. Copii descurcăreți care pot sa te închidă cu o singura întrebare. Copii care iubesc viață simpla, vesela, fara picătură de rautate sau invidie. Copii naivi, fara acțiuni canceroase, cu inima deschisă spre frumos și plini de pozitivism. Copii care au grija sa ne amintim in fiecare zi ca asta e cea mai frumoasa perioada a vietii- copilăria, vara și miezul copilărie. Desi am auzit in dese rânduri ca fiecare etapa a vieții trebuie luata ca atare cu frumusețile ei, tind si ma inclin pe balanta cu toată ființa mea spre inegalabila copilărie, inegalabila tinerețe a unor oameni atât de mici fizic si atât de mari in gesturi si sentimente.

PS: Si pentru un final eminescian…
„Astăzi chiar de m-aș întoarce
A-ntelege n-o mai pot…
Unde ești, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s