Clipa nu-i eterna

image

Clipa nu-i eterna… asa cum nu-i nici oboseala. Trece sleindu-ti puterile, sugandu-ti toate seva si lasand in urma zgarieturi adanci. Dar se vindeca. Totul se vindeca, se acopera, se ascunde. Si merita. Da, deplin! Merita copilul tot, fara a-l pune pe un piedestal prea inalt, ci doar acolo unde ii este locul: in suflet, in minte, in ganduri, in intreg trupul, care nu mai are nicio pofta. Ii este de ajuns sa-i cuprinda trupusorul, desi e ostenit.
Ii este de ajuns sa-i mangaie si sa-i culce razele de soare din paru-i zburlit, neastamparat, ridicat dupa urechiuse, sa o inveleasca noaptea. Ii este suficienta cautarea, cautarea din timpul somnului, batand in pat la mama, pipaind-o pe mama… nicio alta mama inchipuita, imaginara nu exista oricat ar iubi-o! Doar ea-si merita numele „mmmma-mmmma”. „-Esti langa mine? Te-am obosit, dar te iubesc si vreau sa simt ca esti aici. Mama…”
Nu pot sa fiu trista cand e tarziu si vreau sa dorm, iar ea e mult mai activa si mi se ghemuieste in brate razand, incretindu-si nasul in vant. Nu pot! N-am putere sa ma gandesc la a doua zi cand: ridic jaluzeaua, semn pentru ea ca ne trezim, stramba si rade veselia infantila, fac laptele cald, brate, alergatura pana mai sta pe telefon la desene, un somn scurt mai apoi, stersaturi de voma, schimbat pampers… totul pe repeat. Altii isi doresc toate aceste lucruri. Noi le avem… ce vrem?! „-Sanatate spun, doamna. Pentru restul muncim.”
Urasc clipa ca trece. As vrea s-o prind si s-o tin prizoniera. Unde s-o tin?! Clipa aia in care, in plina zi agitata de atatea evenimente, isi tine capul pe mine si-i simt caldura. Ma iubeste… ma iubeste si ma striga cu plans cand dau sa ies cu un picior din incaperea in casa se afla ea. „- Ce vrei sa faci? Tu fii aici doar pentru mine? Unde pleci?”. Ma iubeste si se cuibareste in bratele cicatrizate deja. Ador clipa asta si ma obsedeaza. E scurta si dulce. Mai dulce ca mierea…
Pretuiesc clipa cand ma vrea, cand sunt si pot sa-i fiu alaturi. Pretuiesc clipa cand se pierd sosetele in jocul picioruselor, cand isi scutura papusa si-o pupa cu gura deschisa si limba scoasa, cand ma pierd in ochii care ii cuprind cerul, veselia, curiozitatea, apa intregii planete. Pretuiesc secunda in care i se ascund buzele dupa obrajorii pufosi, buze atent conturate de natura, aproape pictate ca sa le sarut. Muuuah!
Clipa nu-i eterna… chiar si-o vorba trece-n vant. Injuraturile ies printre dinti si fug sub covor, se ascund rusinate de ce-au facut. Clipa nu-i eterna, clipa asta, dar vin altele tot mai frumoase, dar si mai grele.
Clipa nu-i eterna. Cum s-o tin captiva sa-mi iubesc mai mult copilul, sa apuc sa-mi pieptan parul si sa gust din oala in care ciorba nu-i?! „- Ce mancam azi, draga?
– Morcovi fierti sau poate… fata!”. Ha, ha, ha! Clipa nu-i eterna si nici somnul fara suzeta cand ofteaza adanc „- Mi-am pierdut mincinosul, da-mi-l inapoi!”. Pupu-ti fruntea ta, copila, in timp ce respiratia ta imi incanta auzul si-mi incalzeste fruntea. Acum… acum si eu vreau sa dorm langa tine fara sa mai fac genoflexiunile zilnice… doar intinsa, culcata, implinita.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s