Mama- copil- restul lumii

image

Daca ai cumva impresia ca „problemele” se termina odata cu nasterea copilului, mai gandeste-te. Acum, din postura de parinte, aflu ce se ascunde dincolo de trio-ul aproape tragico-comic 《mama- copil- restul lumii》. Intotdeauna am acceptat sfaturi, le-am ascultat, iar mai apoi am luat ce am considerat eu ca e bine, am preluat tot, toata informatia sau, uneori, nimic, si am dat doar din cap a „da”. Scapi mult mai usor cand n-ai chef de discutii in contradictoriu.
Bun. Ce se intampla cand apare copilul in viata ta? In afara de sutele si miile de schimbari, apar in plus tot felul de persoane straine, binevoitoare, sau, pur si simplu, bagarete care isi dau cu parerea. Si nu ar fi chiar asa mare pericolul daca n-ar pune si in practica ceea ce gandesc. De cele mai multe ori sunt persoane care au crescut copii si considera, bien sur, ca au facut asta fara cusur, iar tu, care esti la inceput, habar n-ai!
In timpul plimbarilor cu caruciorul din care se vede copilul, normal, din zece persoane, fara sa exagerez, cinci ti-l imbraca sau ti-l dezbraca. Niciodata nu ai pus destule haine pe el sau l-ai imbracat prea gros. Asta se intampla vara pentru ca iarna nu i se mai vede decat nasul. Apoi daca copilul e genul ala de iti vine sa-l pupi incontinuu, se gaseste intotdeauna una daraba femeie care, in marea ei spiritualitate materna, ti-l pupa fix cu rujul pe buze. E dragut, e fain copilul, dar nu e al tau. Nu-i sari asa in bot si daca chiar nu te poti abtine, pupa-l pe cap, pe frunte sau pe haina. Pe mana, niciodata! Nici presedintele tarii nu are voie sa-l pupe pe mana. Mai bine il pupi direct in gura. Daca mai si intreaba cu cine seamana cand raspunsul e evident, e clar… balamuc! Mamele sunt testate la niste cresteri de tensiune incredibile in asemenea cazuri. E greu si lupti parca contra morilor de vant. Barbatii sunt muult mai relaxati si norocosi in privinta asta pentru ca ei nu pun chiar asa usor accentul pe orice intamplare de genul.
Nu stiu daca si alte mame simt la fel, poate asa o fi la primul copil… eu si la al zecelea tot asa as fi cu siguranta. Pe langa trecatori, exista mame de muuulte feluri. Cele mai distractive sunt cele ale caror copii sunt perfecti inca din fasa. „Vai, dar al meu n-a plans niciodata din cauza colicilor”, „Pfuai, eu pot s-o las in patut si sa-mi fac treburile prin casa”, sau „Chiar n-am greutati cu el”, propozitie care ascunde atat de multe… Si tot asa. Singura chestie e ca se dau ele singure de gol sau o fac barbatii care sunt mai sinceri. Ups! Nu sunt mame rele, sunt mame care, din prea mare iubire, gresesc. Laudatul in exces pentru orice nimic nu o sa-i faca bine in viitor. Alte mame tac si asculta ce ai tu de zis. Stiu ce puiut au la casa, dar prefera sa pastreze pentru ele tot. Isi adora pruncul, dar nu fac din asta o stire de prima pagina. Altele sunt posesive, altele sunt tipul acela bine informat si altele imi par perfecte. Vorbesc cat trebuie, fix ce trebuie, au rabdare, nu se plang intruna, au un orar bine definit in ceea ce priveste copilul.
Si ca sa nu fie totul asa negru. Am intalnit si persoane care au stiut exact cand si cum sa te ajute in orice situatie legata de copil. Ele au inteles si n-au uitat ca au fost candva parinti la inceput de drum si atunci: nu-ti pupa copilul in nestire, nu-ti pun intrebari indiscrete intr-un moment nepotrivit. „Un frate, o surioara pe cand?” si tu abia te-ai vindecat dupa cezariana sau ai avut probleme de sanatate cu nou- nascutul. Nu iti spun in fata ce defecte are copilul tau. Asta o vede fiecare. Nu trebuie sa vina cineva sa-ti zica: „Draga, parca are urechile prea mari”.
La final, conteaza doar relatia parinte- copil. Mamele, toate, se transforma in niste leoaice, pregatite oricand sa-si apere puiul, familia sau chiar sa-si dea viata… asa cum or fi ele: posesive, reci, odesedate de control, paranoice sau credule, iar omuletul in miniatura are grija sa-ti faca viata mai insorita printr-un singur schitat de zambet. Daca rade, nu mai zic…
Restul e doar trecator… trecator!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s